Sedinta 2, Marius Grama, Tara unde soarele rasare pe furis

~23 noiembrie 2009~

Ţara unde soarele răsare pe furiş
-poem patriotic autobiografic-
MARIUS GRAMA

1.
m-am născut într-o zi în care toate femeile erau plecate să nască
la fel şi mama mea când i-a venit sorocul
şi-a legat un trandafir la batic a adunat un braţ de boarfe
a cântat de câteva ori „ave maria”
şi a pornit la drum să mă arate lumii

bărbaţii ca nişte juveţi de ghindă
s-au apucat să se fălească
îşi secerau picioarele unul altuia să facă loc pe pământ
noului născut

tatăl meu a ologit atunci o stradă întreagă
dar oamenii primeau cu bucurie schilodeala
îşi îngropau ciolanele snopuri ca pe nişte butaşi cruzi
şi aşteptau să răsară

pământul a primit cu o umezeală dogoritoare dezmăţul naşterii mele
preţ de o răsuflare nu s-a mai rotit
dansul sincron al existenţei a rămas suspendat
până am spus primele cuvinte: „ţara mea”
arhitectura vorbelor nu-mi era cunoscută

2.
nu am ştiut de prima dată că ţara mea este chiar ţara mea
vedeam că femeile poartă aceeaşi roşeaţă în obraji
auzeam cum că bărbaţii taie din lemnul aceluiaşi copac

e drept simţirile nu aveau identitate nici certificate de naştere
sub pălăria mea din lână trecută prin fusul nopţilor crăpate de stele
aburii galbeni erau ai cafenelelor împrăştiate pe străzi obscure
mirosul înţepător era al bordelurilor mucegăite
icnetele stridente ale fecioarelor sau ale pruncilor
care abia aşteptau un motiv de chicoteală

nu înţelegeam de ce unii ziceau „Doamne, ajută!”
iar alţii mă alintau cu „bată-te Dumnezeu să te bată!”
ce fel de Dumnezeu e ăsta?
pe unii îi bate pe alţii îi ajută câţiva nici nu-s pe lista Lui de treburi
pe mine mă lasă slobod într-o lume plină de transparenţe
în spatele cărora ne ascundem cu toţii

3.
în ţara mea toată lumea adoră să stea în picioare aliniată
oamenii nu obişnuiesc să moară aşa credeam
anotimpurile vin de dragul diversităţii
trenurile nu caută niciodată un peron viteza lor le poartă
către despărţiri şi regăsiri

aşa vedeam atunci ţara mea
ca pe un rebus lustruit în fiecare vocală
ca pe o orchestră cu viorile sculptate din braţele violoniştilor
cu trompetele modelate din buzele suflătorilor

mă simţeam aşa de bine în strânsoarea şerpilor rozalii
gândurile mi se rostogoleau pe un tărâm cunoscut palpabil
mă înrudeam cu tot ceea ce avea un nume
părinţii mei îmi arătau palmele creţe de la apa din cristelniţă
căci fiecare lucru trebuia botezat nu-i aşa?

ţara mea se construia în juru-mi ca un fagure ciuruit
ca o armată din ostaşi cu nările umflate de tensiunea pândei

4.
în ţara mea se ascultă numai muzică bună revoltător de bună
am învăţat tot ce trebuia să ştiu până la anii ăştia
am dezbrăcat în minte toate trupurile care mi-au încălzit ideile
eeeeee şi câte voi mai dezbrăca până la noapte

timpul e o păpuşă care dansează în palma mea
o balerină care se roteşte în ritmul bătăilor inimii mele

Dumnezeu nu mai vrea să stea la aceeaşi masă cu mine
am ştiut mereu că nu am aplecări de apostol
mai degrabă de poet lepros la curtea regelui Arthur
de kamikaze aruncat în lupta cu toţi cei care
pretind că m-au crescut

mă roade pofta celor din jur de a mă linge ca pe o îngheţată
setea de a mă înţelege curajul de a mă trage în fire subţiri
din care să-mi înnoade destinul

5.
în ţara mea e loc pentru doi numai pentru doi
EA a apărut să mă completeze ca să dea un rost nopţilor pierdute
versurilor scrijelite pe spatele păianjenilor de deasupra patului

tremurul ei e bucuria mea de fiecare zi
nu am ştiut că în mine încap astfel de emoţii arcuite asortat
congruent sinonim identic
cărţile nu mi-au spus niciodată câtă plăcere ascunde
evadarea din strânsoarea şerpilor rozalii
iubirea nu mai e o minciună şoptită cu frică în îmbrăţişări orgasmice
e un cuvânt care trebuie rostit în faţa preoţilor
care trebuie strigat în fiecare intersecţie cât ţine roşul semaforului

în ţara mea pătrunde o lumină care tranşează sticlele cu bere
care taie întunericul amărui al seratelor ornate cu folk
prin ţara mea au încetat să umble feţi-frumoşi sau Doamne, iartă-mă
reviste cu femei goale

EA mă învaţă în fiecare zi mirosul vulgar al saloanelor de coafura
şi îmi albeşte laptele înmuind în pahar câte-o fecioară
EA îmi arată cicatricele hidoase ale timpului
şi îmi trasează nevăzut drumul spre casă

6.
ţara mea a apărut în momentul în care s-a terminat
atunci mi s-a spus că dincolo este ţara altora străinii
iar ţara mea e acolo de unde vin eu

acolo unde pâinea îţi mângâie cerul gurii
unde macii îngălbenesc peste noapte de ruşine
unde copilul îi iubeşte pe vampiri şi le ascute caninii
unde zidarii trebuie să ucidă ca să ridice o cetate

ţara mea e acolo unde soarele răsare pe furiş tiptil
asfaltul miroase a tălpi desculţe în fugă
ogoarele încă mai suferă de la rănile tăiate de şenile
istoria râde sfidător de oamenii care îi împletesc de veacuri
codiţe de şcolăriţă

7.
de câteva sute de ani compunem imnuri ne transpiră gâtlejurile
ne încordăm solfegiile biciuitoare pe coama vremurilor
ne e greu să alegem nimic nu-i destul de bun pentru ţara mea
căluşarii au tocat în opincile lor atâtea hectare
că au răsunat polii sugrumaţi de un ecuator vibrant

văduvele croiesc steaguri
din uniformele bărbaţilor răposaţi în războie
deasupra tuturor trebuie sa fluture stindardul amăgirilor noastre
flamura salturilor printre poruncile lui Dumnezeu

în ţara mea simt că măruntaiele îmi sunt prinse ca într-o menghină
nu mai încap în gondolele putrede ale curtezanelor
în ţara mea s-au rătăcit prea mulţi actori mai degrabă figuranţi
în ţara mea ciocârliile zboară cu aripile legate fedeleş