LEONARD MATEI
până în 12 ani
lui Constantin S.Dimofte
gândurile se împachetau cu scântei
şi se ofereau calde în supă
ca înlocuitoare de găluşte
în parcuri creşteau oameni cu halate egale
şi chelie din primele zile
tranzistorul ţinea loc de seră
şi vârtejul revoluţionar de la defilare
era soarele
copiii nu aveau dreptul să se joace
cu vorbe şoptite
şi la “Nu te supăra frate”
tot dispăreau pionii
sticlele cu lapte nu dispăreau niciodată
se înmulţeau şi aşteptau după colţ
să se îngraşe la cartelă
era libertate
şi sifoanele încercuite de plasă
puteau să explodeze
nu avea cine să moară
şi cum nu auzeam nimic despre alpinişti
şi nimic despre scafandri
mă pregăteam să devin erou
cu pistolul încărcat peste pernă
şi ţeava în sus să nu curgă apa
Marsilia în răsăritul soarelui
plasele verzui cu burta plină de joacă
aluatul gălbicios căzut de pe acoperişuri de ţiglă
un rac imens prins în gura parcării cu plată
pe macadam iluzionistul cu mere care cad felii
soarele rar şi femeile
injectate cu strigăte de luptă
sunt treziţi toţi cei care-şi pot
număra prada
căutătorii care adulmecă treptele
cei care s-au legat de clopotul ud
din Notre-Dame de la Garde
câteva ore în Paris
maşina cu bujiile puse în ghips
după vitrină
fursec supraîncălzit
provocator un ţigan care scuipă
în româneşte
Montparnasse spălată bine
după atâţia ani
şi cresc picioare
cu miros de iarbă uscată
pe treptele de la Sacré-Cœur
fac o scamatorie
să luminez o furtună de vară
şi resturile metroului 57
împrăştiat de furnici
bubuială
poduri cu becuri răsturnate
ridică focuri în văzduh
îmbulzeală
Sena se retrage
şi-n palmele deschise
puţinul pământ se strecoară
în cuvinte limpezite
Monte-Carlo
stâncile aprinse ca un rug
pe fruntea unui film nedevelopat
ruşinea soarelui dezbrăcat de vise
şi pubelele de gunoi
în mirosul algelor
noaptea înălţată in filamente
zâmbind scânteietor
ecoul expus voluntar
pe un afiş imens
uneori te întrebi
dacă se poate trăi
prezentul
ar încerca un marinar
să naufragieze lent
pe recuzita plajei săpate
în molozul rodat
pe oase
egal crestate
răni
pânza de păianjen mângâie
sânul tău
colţurile prinse în dulapii
de soc
îşi caută burţile
prin borcane
frunzele se lovesc de cireşul
care
le-a pierdut la un joc de
ruletă
porumbeii ţipă în geam
după
zilnica porţie de hamei
lumânările subţiri s-au oprit
din crescut
lăsându-ne câteva găuri
de soare
sub care să modelăm
fierul
tăcut al patului
ţinta zero
(după vizionarea filmului sovietic Oraşul Zero)
muzeu de katiuşe cu ţevile retezate
statui din cenuşă de muncitori dibaci
umbra legată de stâlp e arătată cu degetul
dirijorul explodează în cei ce-l imită
grâul este mai înalt decât alimentara
meteoriţii ne ocolesc blocurile în şoaptă
ferestrele chituite cu plumb gâfâie
picioarele singure pot face zgomot la horă
ramă de sânge în lacul Bâlea
îngheţate crengile cresc în ceaţă
secretara goală scrie după dictare
concertul are loc la ultima repetiţie
Măşti şi o trompetă
privesc în ochi un cangur
se trag sforile peste mulţime
cine aude trompeta dansează
aş prefera să te iubesc
să te închei la nasturi
cu fereastra deschisă
curge noroi pe cearcăne
câinele turbat
gângureşte la sân
copacii cad în centrul
pământului
sângele din nas
scumpeşte merele
ne apucă plimbarea
cu ochelarii de cal
tot ce zboară miroase
a piatră
degetele strâmbe aruncate
în ochi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu