Gabriel Ghimpu - Semne pe Vid

Gabriel Ghimpu

Cutia Pandorei

Cu mâna stângă
Am deschis fereastra
De la dreapta spre stânga – interior,
Mâna dreaptă se odihnea confident
Pe cutia cu cartuşe inteligente.
De-alungul străzii,
De la stânga spre dreapta,
Dinspre oraş, spre Dunăre
Înainta primul grup de refugiaţi...
Senin, am cumpănit arma
În mâna stângă,
Iar cu cea dreaptă am încărcat
Magazia de muniţie
Până la ultimul cartuş
Şi-am armat –
Se zvonise că răii s-au infiltrat
În grupul de refugiaţi –
Am ochit la întâmplare
Şi-am trimis toată încărcătura –
Ploaie – asupra lor.
Misiunea mea s-a încheiat!
Cum se închide această cutie?!...



Necurăţie

gândul tău de vibraţie cafenie,
striat în varii nuanţe de roşu –
ăla ultimul, nerostit –
adastă încă
în proximitatea trupului meu grosier;
tot mai insistent
mă întreabă Îngerul Trei
de ce nu-l şterg...

în aura mea
prinde vag contur
o pată!


Întrupat

mai apăsătoare-mi părea
tăcerea nopţii
stelele îmi vorbeau
în limbi demult dispărute
gâlceava lor
mă îmbrăca în lumină
şi-atunci
mi-am lepădat trupul
şi-am răsărit uşurat
peste lume



Retorică

Ai văzut vreodată – pe bune –
cum moare un vapor?
Priapică aquatizare
– lascivă! –
pe când marea(!)
se umectează abundent...
Bleaaahhh...
decrepit erotism!



Retorică(2)

Când o singură inimă
bate în trupul tău şi-n al meu,
cum să nu sângerez
dacă eşti călcat în picioare?!



Intimitate


Peste umărul meu,
cineva te priveşte atent.
Alert, peste umărul tău
chiar şi atunci când
îmi întorci spatele –
altcineva comunică vizual
cu cel de peste umărul meu...
Parola nu are decât
omiedouăzecişipatru de biţi...

STAY ALERT, PEOPLE!


LÂNGĂ MINE,... EU

mă simt vinovat de timpul pierdut dinainte
ca şi cum până azi mi-ar fi lipsit măseaua de minte
ca şi cum clopotul vieţii mi-ar fi bătut fără limbă
şi ciudat totuşi aştrii prin haos se plimbă

şi mă simt vinovat stând buimac lângă tine
că nu pot să te dor cum mă dori tu pe mine
iar când setea de carne spre tine mă-mpinge
vreau să fiu necuprinsul care-ţi plouă şi-ţi ninge

sunt tăciunele viu ce lucid scânteiază
când la liniştea ta nemurirea-mi visează
şi-aş veni muritor lângă tine cuminte
risipind pentru-o viaţă tot ce am mai fierbinte

dar tu vezi numai lutul ce discret mă cuprinde
când spre focuri de paie mâna-ţi rece se-ntinde
sfâşiind pânza visului meu de-o secundă
şi un gând vinovat pe furiş mă inundă



Rezumat


Pentru că pot,
Indiferent de numărul
Culoarului de plecare,
Pot deci,
Făcând abstracţie
De momentul zero,
Cât şi de
Intervalul alfa-omega –
Presupus a fi, invariabil,
Străbătut pas cu pas –
Deşi soarele de ieri
Era ceva mai cald
Decât soarele de mâine,
Căci, e în firea lucrurilor
Să fie aşa, sau altfel(!),...
Pot, repet,
Amintindu-mi că mă aflu, deja, aici,
Să vă întreb:
Pot eu?!



Oups(!)


Percep o vibraţie tainică...
Mmm, nu!!!
Am sentimentul că
Percep o vibraţie tainică –
Aproape benefică –
De jur-împrejur.
Un halo de pulberi aurii
Cât cupinsul.
Baie de har, aş numi-o,
De n-ar fi această culoare,
De n-ar avea nicio culoare,
Sau – mai degrabă –
De-ar însuma toate culorile
În cel mai pur şi strălucitor
Alb!
Dar, nu!
Auriul acesta mă pune pe gânduri...
Ce tot debitez eu aici?!



Celei din urmă


Iubita mea de niciodată
N-ai teamă, inima-mi te-adie
Şi te va şti primi îndată
Când umbra ta va fi să vie.


Te voi iubi, de-ar fi să cadă –
Cum cerul nu mai ştie-a plânge –
În noi o ultima zăpadă,
Te voi iubi până la sânge!


Într-o explozie boreală,
Nedumerită de-ntâmplare,
Vei reveni, fără sfială,
Să-mi furi o ultimă suflare.


Şi ţi-o voi da fără tăgadă,
Şi-ţi voi fi mire şi amant
Când pleoapa nopţii va să cadă
În pulbere de diamant.



NUMAI ATUNCI


Când vine iarna
Îmi adun frunzele-n suflet
Şi, golaş,
Mă las pradă disperării de alb;

Când vine iarna
Îmi pun carapacea de vise
Şi, fericit,
Mă retrag in zăpezile copilăriei;

Când vine iarna
Mă las troienit de tăcere
Şi, smerit,
Îmi dau seama ca nu sunt chiar zeu;

Când vine iarna,
Şi numai atunci,
Îmi aduc aminte
Cat sunt de bătrân.

Când vine iarna
Îmi adun frunzele-n suflet
Îmi pun carapacea de vise
Mă las troienit de tăcere
Şi-apoi, redevin etern
Şi… ning!