Poeme

VALERIU VALEGVI

JURNAL

Tot mai împuţinat
de vicleniile iernii
cu o patimă zvâcnind pe frunte
înaintezi în ritm de cantilenă
spre marea albă albă

cât vezi cu ochii
doar o deşertică traumă
cât să mai poţi întinde mâinile
peste turmentate continente?

nici înainte nici înapoi
vreo lumină
care după odihniţii rărunchi
să se orienteze

poate şi mâine
vei înşela vigilenţa din rodii

TE-AM RECUNOSCUT

După tensiunea privirii azi
mâine poimâine risipită
în snopii de aur aliniaţi într-o
poveste fără sfârşit te-am recunoscut

după ecoul ambelor picioare
ritmat de vânt azi mâine
poimâine cu o lentoare
de miere te-am recunoscut

nu am cerut cu o octavă
mai sus nu am aşteptat cu
cu un dezacord mai puţin în
freamătul teiului dar te-am recunoscut

PUNCTE DE VEDERE

Din punctul de vedere al gândului
o continuă foame

din punctul de vedere al insomniacului
o nesfârşită sete

din punctul de vedere al capricornului
veghea din Saturn

din punctul de vedere al Dunării
clipa vuind în nisip

din punctul tău de vedere
doar calme frenezii?

aştepţi
încercat de glorii
ale apelor iluzorii decantări

aştepţi
punţi de culori
într-un portret sedus

ACORDURI/MEA CULPA

Cu câtă osteneală trebuie
să-mi astâmpăr sufletul
îţi spuneai urcând la etajul doi
de unde de peste douăzeci de ani
admiri panorama oraşului în declin

e peste putinţă să afli
când zilele şi nopţile îşi vor afla sorocul
în trupul slăbit de nevroze

de aici de la etajul doi
ţâşnesc spre cireşul din curtea vecină
acordurile sufletului tău neliniştit

de pe culmile-i fragede
cauţi cauţi cu febrilitatea unei furnici
foetusul recentei dezamăgiri

aşa nu se mai poate
fă-ţi mea culpa la apelul de seară
îţi repetai blând ca o pisică

PARIU

Pe mâna blândă
în rugăciune
pe mâna netulburată
de ispita preamăririi
îţi spun să pariezi

aşadar s-o vezi
cum se uimeşte
de ieşirile în decor
ale minţii fără cusur
sau cum se-ntâmplă
prin clipele lejere
umbre ’naltului ştiutor
să mai şi treacă

chiar dacă mâna
se-ncurcă prin rarele
luminişuri deschise de Domnul
în fermitatea ei
îţi spun să crezi

LUMINĂ ’NCEATĂ

Lumina este în prag de colaps
încă o toamnă începi
pe cord deschis
pe frecvenţa morilor de vânt
o nouă rupere de ritm
cum te întreabă puţinii
curioşi despre libertate
aşa le şi răspunzi
(cocoţat pe mătrăguna verde)
adică dintr-o suflare
cum să nu-ţi facă bine
urările lor de însănătoşire
printre citate pline de greşeli ortografice
într-o mare de lumină ’nceată

STUDIU (DIN INERŢIE)

Flotila de păsări
dragă ochiului taie
albastre pârtii deasupra
creştetului în
lumina rărindu-se-n amiezi

(mişcare
în speranţa unei variante
prin grija prietenilor)

din aval un aer încins
urcă peste pleşuvele creştete
în gât un dor răscolit

o altă flotilă eşuează
iar

O TRUP

O trup frământat
de ploile care n-au mai fost
nesfârşit / luminos
pe dinăuntru prea încăpător
printr-o întâmplare (inspirată întâmplare!)
martor întâiului rod
o trup fulguind
peste un orizont
palpat de răsăriturile care n-au mai fost
ce veseli suntem
în neaşteptata întâmplare

MANTAUA ÎNSTELATĂ

Până aici ţi-a fost
o cămaşă mai înflorată
peste trup să-ţi pui
şi la mijloc din ordinul
cavalerilor danubieni
o curea bine strânsă
cu gândul să nu te-ntreci
nici la dus nici la întors
doar peste capul tău
eresul să pornească tiparniţa
zilelor de tot hazul
cu aceste imbolduri ( şi cu
alte nesimţite nazuri) sigur
într-o amiază deja familiară
te vei prinde de mantaua înstelată