Cronica de cenaclu: Anca Serban Gaiu

O seară furtunoasă

La şedinţa de cenaclu a Cubului Critic Oblio, Anca Şerban Gaiu şi-a prezentat textele, vizibil emoţionată.

Mă uit îndelung la pavajaul prăfuit
Şi-mi închipui
Sângele
Soldatului
Scurgându-se,
Eliberându-se
de nedreptele temeri,
gânduri domolite,
prăbuşindu-se,
amintirea drapel
a piciorului învelit în mătase
sânul scurs în gura pruncului

De la vârful bocancului se-nmulţesc trandafirii. (PAVAJ – Anca Şerban Gaiu)


Primul care a deschis seara a fost Adrian Secară, care a observat că poezia Ancăi este una matură, ludică şi că, faţă de poezia tinerilor, este o lecţie.
Constantin Dimofte a apreciat muzicalitatea poeziilor, dar nu a găsit semnificaţia lor. Ludicul este un joc superior, iar atunci când creem acest joc al ludicului, trebuie să fim foarte atenţi, însă doamna are o muzicalitate a sufletului transpusă în vers.

Andrei Velea i-a sugerat Ancăi să nu reducă puterea de percuţie a poeziei per ansamblu la puterea de percuţie a la nivelul metaforei. Trebuie să intri în poezie mai mult, să nu rămâi la suprafaţa acesteia. Sunt bine scrise ca text, puţin prea multă metaforă şi culoare (simbolism). Mai multă atenţie la puterea poeziei ca text, ca mesaj; în rest, sunt bine scrise şi mature.

Nicoleta Onofrei a spus că textele nu transmit o trăire puternică, asta datorându-se faptului că porneşte de la ceva, şi ajunge altundeva.

Nicoleta Alma a spus că nu i-au plăcut textele datorită tentei vechi, eminesciene, argumentând că la fel a făcut şi ea, şi nu asta reprezintă poezia de azi, sau nu acestea sunt principiile după care se ghidează poezia contemporană.

Iar ultimul care a avut ceva de spus, Gabriel Ghimpu, ca de obicei, i-a sugerat Ancăi să fie mai atentă la gramatică, la cacofonii şi alte greşeli de ordin sintactic etc.

A consemnat Florin Buzdugan.