Cronică cenaclu

În seara de 27 septembrie, în cadrul şedinţei de cenaclu a Cubului Critic Oblio, Andra Pelineagră şi Florin Buzdugan (în ordinea lecturării) au citit fiecare din propriile texte poetice.

Cod

ne-am dat întâlnire la capătul speranţei.
cu buzele unite sub o floare de aşteptare
îngânam mersul palmelor
unul pe corpul celuilalt.
şhh… nu spune nimic
se aude un ticăit
care ţine locul vobelor prea multe.
să nu uiţi să-ţi iei cravata din foi ruginite
pe ea am însemnat tot ce sunt eu
mă simt bine să ştiu ,
că voi fi …
semnul tău de recunoaştere.


cineva mi-a suflat în palmă…
un cuvânt,
un zâmbet,
o adiere a unei unei priviri
în care m-am îmbrăcat.
un…străin
mi-a strecurat în urechi
şoapte tăcute
care mergeau agale prin mine
de parcă aş fi fost a lor.
nu ştiu ce căutau…
nu ştiu dacă aş fi avut ceva să le ofer!
un sezon neospitalier,
o pereche de buze muscate de ploaie,
adăpostul unei bătăi agresive
care trezeşte
cel mai adânc somn (Să-i dea cineva un titlu…)



Cubul Critic a ascultat-o pe Andra recitându-şi poemele, după care domnul profesor Contantin Dimofte a pus întrebarea (retorică) La ce ne ajută poezia? Şi tot dânsul dă replică: Poezia e un joc de imagini. Urmărim ceva? Orice poezie trebuie să aibă un scop mai înalt decât cel de a da bine pe hârtie. Iar după ce a citit textele Andrei s-a întrebat şi ne-a întrebat totodată La ce ne foloseşte poezia, dacă nu la a ne zgudui sufletul din temelii?
Nemulţumit de mesajul şi arhitectura poemelor Andrei, dl. Constantin Dimofte i-a recomandat acesteia să scrie doar când a descoperit un adevăr profund, nu în momentele de tensiune emoţională. Acesta era oarecum dezamăgit de textele Andrei pentru că, spre deosebire de textele precedente, acestea erau supeficiale, cu o inflaţie de metafore care sufocau textele. În fond, poezia nu este un bâlci, şi poezia nu poate exista fără idee, fără sentiment. Poezia trebuie să poarte cu sine o semnificaţie, altfel, aceasta nu se poate numi „poezie”!
Domnul Constantin Dimofte a conchis spunând: Gândiţi-vă mereu la semnificaţii, clipa trebuie să fie puternică şi luminoasă!

În continuare, domnul Valeriu Valegvi a considerat că ar fi de-ajuns să spună că ceea ce studiază Andra la facultate (Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism) îşi pune amprenta pe ceea ce scrie. Acesta din urmă referindu-se că poezia citită este o poezie de tip jurnalistic, într-un registru semi-oficial şi obiectiv. Din păcate dânsul a spus părerile aferente poeziei mult prea repede şi nu am reuşit decât să redau ceea ce am înţeles eu, umilul scrib.

Când a venit rândul lui Adrian Secară, dânsul a spus următoarele: Dacă ar exista în Adevărul de Seară o rubrică de poezie, Andra s-ar putea abona să scrie în rubrica respectivă. N-am găsit niciun poem cap-coadă – faţă de textele anterioare. Continui în nota ta de „disperare”. Acesta i-a sugerat Andrei ca, data viitoare când mai scrie, să se privească pasiv, de undeva de sus (un fel de obiectivizare faţă de propriu ei eu, dar în acelaşi timp o analizare şi o transpunere în plan afectiv a lumii înconjurătoare. O meditaţie adică – n.n.)

Continuând cronica pe care am început s-o redactez, şi spun că Andrei Velea considera (sau consideră încă, având în vedere faptul că vorbele rămân la un prezent metafizic, într-o notă de glumă literară) că textele sunt puţin diluate. Acesta observă sforţarea Andrei de a concentra pe ici pe colo textele, încercarea ei de a se revolta, însă, crede el, este o revoltă pierdută, fără sfârşit.

Poezia Nimic nou sub soare este o idee tipică, pentru că mai toţi scriem poezii dimineaţa. Nu eşti foarte convingătoare; eşti indecisă, prinsă între două stări. Ai încercat să faci un paradox, dar, de fapt, ai ajuns la un lucru comun. Trebuie să revii mereu cu o viziune diferită asupra poeziei. Fă-ţi o viziune proprie şi personală – au fost părerile critice şi sfaturile spuse de Andrei

Domnul profesor Nicolae Colceriu a venit cu o propunere: „în cadrul unui cenaclu, trebuie să existe pregătirea copiilor ce citesc, din punct de vedere teoreticm ceea ce se numeşte Teoria Artei, cum ar fi dubla intenţie a limbajului. Să explicăm nişte termeni care par foarte uzuali, dar care să însemne cu totul şi cu totul altceva.
Acesta spune că ceea ce are în faţa ochilor sunt texte, câtă poezie conţin ele –rămâne de văzut. Dânsul crede că promisiuni sunt, dând exemple de versuri precum: ne-am dat întâlnire la capătul speranţei (Cod); destinul ne e tipărit/ în căni pline/ de cerneală roşie… (Care cum poate)
– aceste versuri trebuie integrate într-un text poetic propriu–zis. De aceea trebuie şi îndrumări. Nu trebue să repetăm ce spun alţii. Trebuie să facem ceea ce au făcut alţii, iar când vedem cât de greu e, trebuie să facem altfel decât ei. Sunt texte aşezate sub formă de versificaţie, dar sunt şi versuri cu adevărat preţioase. Acestea au fost vorbele dl. prof. Nicolae Colceriu.

Revin puţin la domnul Valeriu Valegvi şi continui cu vorbele dânsului uşor dezamăgit. El avea o impresie diferită data trecută, şi crede că, odată ce-a atins o anumită înălţime, la Andra, acea înălţime devine etalon. Este de acord că studiile (aprofundate sau nu) îşi pun amprenta. Sunt texte, în majoritatea lor, dar sunt şi texte poetice. Acesta consideră că predomină un ton colocvial – bun, sau nu.
Textele, în viziunea lui Valeriu Valegvi, sunt unitare prin curentul oralităţii ce le străbate. O sfătuieşte pe Andra să facă o scurtcircuitare a sensurilor, dând un exemplu de vers poetic:
„axul inimii pendulează
între natura moartă
şi omul viu” (Care cum poate) Dânsul şi-a încheiat discursul critic spunând că aceste versuri sunt mişcări textuale/ textualiste.

Continui să scriu şi spun aşa: Claudia Samoilă crede că textele au aceleaşi idei, asta dându-le această asemănare ideatică izbitoare.

Florin Chitic nu este de-acord cu Claudia, şi spune că lui i-au plăcut primele 3 poezii, restul părându-i-se triste.

Pe de altă parte, Omul vineri sau Octavian Miclescu nu spune nimic deoarece cele mai bune idei s-au spus până acum şi într-adevăr este mai uşor să spui cât nu este, decât cât este. Are la ultima poezie un vers destul de puternic: „cum să susţii/ că ştii să înoţi” În rest, imagini uşor violente, cu tentă trist-suicidală.


*****


După o scurtă pauză de destindere şi dezbatere a unor idei a câtorva membri ai cenaclului, membrii s-au reunit la masa rotundă şi au continuat lecturarea textelor lui Florin Buzdugan.

ne suim în tei
frunzele te-ascund
iar umbra ta joacă prinsa cu mine

te sui în vârful teiului
iei stele şi (în joacă sau nu)
le-arunci în mine
eu mă feresc
şi urc în continuare

ajung în vârf dar tu te sui
dincolo de univers
îmi întinzi mâna cu tot cu unghii
eu m-agăţ de ele ca de nişte
trepte

apoi ne trezim şi ne spunem
– ’Neaţa!



noaptea asta e diferită faţă de celelalte nopţi;
în noaptea asta apa a luat
forma unei jumătateinimă
jumătateos

luna asta e diferită faţă de altă lună;
are o parte albă
o parte neagră
un yin-yang dezechilibrat


fiinţa asta e diferită faţă de celelalte fiinţe
e jumătateom
jumătatecarne

peste ei nu a suflat nimeni

Ca de obicei, domnul Constantin Dimofte a avut primul cuvânt şi a criticat dur textele spunând că sunt nişte cretinisme şi nişte idioţenii, adică textele nu transmit nimic şi sunt scrise într-un stil foarte pueril, pe-alocuri chiar superficial.

Octavian Miclescu a continuat seria opiniilor critice şi a spus că primele două text sunt cât de cât bine scrise, însă al treilea text i se pare uşor pueril. Aceeaşi părere o are şi despre textele următoare.

Domnul Adrian Secară, pentru prima oară, a apreciat textele în sensul că de data asta Florin Buzdugan a ştiut unde să taie. Sunt texte banalizate pe-alocuri; sună bine, dar sunt şi uşor prozaice.

Andrei Velea a continuat seria, şi a spus că se poate observa o concizie a textelor, unitate textuală. Însă, fiindcă Florin Buzdugan are deja o oarecare experienţă în materie de şedinţă de cenaclu, i se pare că acesta încă se-ascunde în spatele unor idei puerile. Acesta trebuie să iasă din această cochilie în care s-a ascuns, trebuie să prindă mai mult curaj şi să înţeleagă faptul că nu se joacă cu luna şi cu stelele în poezia contemporană. Nu mai poţi continua aşa în poezia contemporană.
Astăzi efectiv trebuie scris în poezie felul în care iei stelele şi le arunci înspre fiinţa iubită, aşa cum spui în poemul în cauză. Trebuie să prinzi mai mult curaj, efectiv să devii corupt în materie de poezie.

Cristina Sava a fost avocatul diavolului şi a spus că, faţă de turile trecute, nu mai sunt la fel de mecanice, parcă a mai pus puţin suflet în poemele sale.

Octavian Miclescu s-a interpus între discursul domnului Valeriu Valegvi (pe care-l vom înscrie la final( şi a spus că este necesar ca din text să reiasă o bază de susţinere. Dar aici nu este cazul, textele sunt slabe, unele se sfârşesc brusc, altele sunt prea explicative, iar celelalte sunt estompate. Dar, totuşi, e un mic progres – spune domnul Adrian Secară.

În încheiere, pentru că era deja ora opt seara, iar oboseala îşi spunea cuvântul, domnul Valeriu Valegvi a fost de părere că aici textele sunt mai aerisite, expuse umorului atacat, involuntar. Se impune o abordare mai bărbătească a jocului şi nu a jucării jocului. Potenţialul artistic este totuşi real.

Aceasta a fost şedinţa de cenaclu a Cubului Critic OBLIO. Data viitoare este posibil să ne citească ori domnul Viorel Ştefănescu, ori Florin Chitic şi Samoilă Claudia.

Cei interesaţi de participare în cadrul cenaclului sunt aşteptaţi la Sala cu pian sau la Mansardă, la ora şase seara (18:00 sau 6:00 p.m.), odată la două săptămâni, în ziua de luni.

A consemnat în cronică Florin Buzdugan.