Sedinta 11, Matei Leonard, De ce au ajuns comuniştii pe Lună

~26 aprilie 2010~

MATEI LEONARD

de ce au ajuns comuniştii pe Lună
*
celor care au plătit cu viata
frica unui popor

-I-

becurile erau numărate
şi orice discuţie
era despre provizii
de becuri şi de salam

mai aveam nevoie de lumină
şi stelele se ocupau de asta
ele mânjeau treptele cu lumină
şi ajutau jumătatea lunii
să se caţere pe crengi

-II-

Ana iubeşte pe Ionuţ
aşa scria pe copac
şi numai pe el
continua pe următorul
şi aceşti copaci creşteau mult
mai repede
se scuturau de frunze
înmugureau
şi plesneau varul
de pe trunchi

copiii nu-i mai puteau cuprinde
nici câte cinci
cu ghiozdane cu tot

pisicile săreau de la etajul doi
şi-şi rupeau gâtul

drujba huruia cu şenila descusută

nici scorbura nu a avut timp

să adăpostească pe nimeni

bine că au fost nişte copii
spuneau copacii
nu au avut forţă
spunea unul
doar scoarţa a fost afectată
ofta uşurat al doilea
şi nu se observă

altfel construiau blocuri peste noi
şi amândoi trosnind
la cât de mult ne-am mărit
se poate vedea doar de pe Lună
Ana iubeşte pe Ionuţ
şi numai pe el

-III-

întunericul ne îndesa raci în urechi
numai unul
un nebun striga în faţa
aprozarului

jos dictatorul

şi racii perforau timpanele celorlalţi
satisfăcuţi că pot să se ascundă
atât de adânc


In dialog cu al Treilea
*

primul: sunt sătul de gândurile
care atârnă în Dunăre
şi care nu pleacă la vale
spre Estuar
am tăceri
pe care nu le mai găsesc
şi am ajuns să respir
printr-o trestie goală

al doilea: atunci să tăiem
cercurile copacilor
cu fierastrăul Noi doi

noi Doi
şi lama să stea dreaptă
la fiecare hotar
să putem astfel dispărea
din sângele acesta
tragându-ne de picioare


al Treilea (pe care nu îl vedem):
nu e nevoie de porturi
nu vom acosta nicăieri

nici de corabii şi nici de apă
………………………………………………………………...
putem sa ne strigăm
fără să ne cunoaştem numele
………………………………………………………………..
nu vom impărţi nimic
toate sunt ale noastre
………………………………………………………………


imn închinat Apei
*

frumuseţe
cristalurile tale trimise de Dumnezeu
sculptează în noi
candelabre de iubire
palmele făcute căuş în fericirea strălucitoare
a Râului
desfac inima de teamă şi suspiciune
şi curgerea noastră dă viaţă Pietrelor
roua îmbobocită dimineaţa
ne ascunde mândria în iarbă
ploaia ne iartă cu stropi lungi
şi din petale de crin se dilată Pământul
oceanul ne eliberează de orizonturi
şi ne căţărăm pe Soare
ceaţa în care plonjează paianjenul
ne leagă Cuvintele de cer
respiratia se răsuceşte cu fiecare val
si aripi de pescăruş ne curăţă ochii
frumuseţe
cristalurile tale trimise de Dumnezeu
sculptează în noi
candelabre de iubire
palmele făcute căuş în fericirea strălucitoare
a Râului
desfac inima de teamă şi suspiciune
şi curgerea noastră dă viaţă Pietrelor


poemul globulelor roşii presate în egou
*

cu atenţia pe apariţiile mutante din
tabelul lui Mendeleev
şi suma blocurilor mânjite de ketchup
cu faţa la apus
în luna cu erupţii vulcanice din
toba de eşapament

caietul scăpat in tuş
înregistrează
alb pe negru
etapele părăsirii şi al bolilor
genetice
cum folosesc vergeaua de măslin
ca antibiotic
în timpul emisiunilor T.V.
despre zodiace

în New-York
la oră de vârf
în căutarea unor hambare de ţiţei

înfiinţez
un cenaclu de contabili

intransigenţi

cu splina in stare de şoc

bătand ritmic în
asfaltul cleios
pe locul în care se
reciclează cuie
şi cioburi ale
oglinzilor de Murano